Maine

Prima data au venit pasarile. S-au asezat peste pietrele asezate in cerc in iarba, ridicand sunete de satisfactie spre cerul rosu-mov al asfintitului. In zare se vedeau cei doi munti, printre capetele lor ciocninduse soarele se lasa dincolo de linia verde a padurii amazoniene. Doua psari negre pareau a fi conducatorii celorlalte, gri si alb-galbui; toate aveau varful ciocului rosu. Spre dreapta, altele planau in cerc langa singurul shelet de copac ce se proiecta peste raul pe care curgeau, in siruri, pachete de stuf ars. Privirea mi-a fugit catre apus. Jumatate de cerc acopera jumatate de fasie verde. Picaturile de pe ciocurile pasarilor se scurg desenand in nisip linii ciudate cu intretaieri de respiratii reci si rup in fragmente visele cuiva care, odata cu plecarea, isi dorise sa atinga orizontul. Acum viseaza, cu siguranta, la cele mai frumoase clipe din viata despre care ii povestise cea care ii ceruse diamatul. Imi aprind tigara - de tutun cules din camp, uscat pe sifonier - , pasarile speriate de flacara si iau zborul spre copacul-fantoma si duc, cu ele, grijile mele. Maine va fi o zi in paradisul dorit. Moartea ramane in urma.

SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu