> Fotografie si alte cuvinte

18 sept. 2014

Mesaieed. Adio

4a4b1180394d0Picture 8

Sari de pe vas! Plonjeaza in apa - apa aia rece care o sa te faca sa ingheti in mai putin de 40 de secunde - daca vrei sa traiesti! Imi soptea in ureche ca un descantec: “Vei fi bine, o sa te gasesc”. Mainile ei firave dar mortale aproape ma impingeau peste balustrada, tinandu-ma in acelasi timp intr-un “esti al meu, pricepi?”. Stiam ca ma va gasi daca voi supravietui. Pana la urma....

...

Avionul intampina un gol de aer si zdruncinatura ma trezeste brusc. Sunt la bordul - bine ca nu-l pilotez eu - unui jet Avanti II; nu prea indicat pentru aterizarea ce urma, insa rapid. Mesaieed urma sa fie inca una dintre acele destinatii pe care aveam sa le tin minte pentru ciudateniile lor. Plecasem de la Elko, Nevada, si inca ma miram cum de a ajuns ea acolo. Urma sa fie – din nou – o misiune “hit and run” doar ca de data asta nu aveam echipa de backup si extragere, odata plecat eram pe cont propriu si oricine ar fi negat vreo legatura cu mine. Old same, old same – nu mai facusem asa ceva de ani. Avionul asta imi aminteste, ciudat, de un Bombardier Challenger 850, cel in care ani de-a randul mergeam impreuna cu Eva in misiuni; Eva - de ce oare...? Doar eu am ucis-o in Ouagadougou. Poate sa-mi fie dor tocmai de cea pe care...? Urmeaza sa-mi intalnesc contactul la Al Banush Club; ma mir ca intr-un asemenea oras exista, macar, ceva care sa contina “club” in denumire. Eva, ciudat…. Pe celalalt scaun – doua ramasesera – era celalalt barbat care o iubise si – avantaj el – o luase de sotie. Alex era “muschii” in misiunea asta fara cap si coada. Dupa sase de ore de zbor ar fi fost bune cateva de somn insa noi nu ne permiteam acest lux. Avionul aterizeaza incredibil de lin – nu stiu de ce, imi aminteste de misiunea din Tenerife, primul meu re-contact cu Eva (mereu, Eva) – iar noi, in loc sa fim intampinati de desert si constructiile monilitice din zare gasim langa scara un Hummer echipat militar ; mda, sigur a aranjat Alex ceva si de data asta. Cu numai doi ocupanti, ambii de origine iraniana – asta chiar ma mira – si cu noi, ajungem pe Mesaieed Industry Road in mai putin de opt minute. De acolo, pe jos, e treaba noastra, asa ca mergem pe jos – sunt vreo (doar ?) cinci kilometri, care pe caldura asta ar putea parea cincisprezece. Nu am simtit drumul, stiind ca singurele contacte ar putea fi ori Eva (iar Eva? – revino-ti!) sau Alexandra, asiatica din Kuala Lumpur. Tremuram pe dinauntru stiind – banuind, doar – ca ar putea fi una dintre ele. Desi pe Eva STIAM ca o eliminasem in Ougadougou, ar mai ramane, totusi, o varianta. Nici Alex nu stie, fir-ar. Drumul nu a durat mai mult de cincisprezece minute, cu toti cei sase kilometri ai lui, caldura si privirile curioase ale oamenilor dintr-un oras industrial. Clubul asta e un fel de oaza cu piscine, hipodrom, insa din afara nu se direfentiaza cu nimic de cladirile tipic arabe, joase si cu tavanul (aproape) plat.

……

Ca fait mal – merde, pourquois…la naiba, de ce gandesc in franceza ? Clar, s-a terminat prost. Pentru mine – pentru noi toti ? Aproape ca nu simt zdruncinaturile masinii care ma transporta catre un avanpost (cateva corturi izoterme) din desert. Ceva nu fusese bine. Asta poate sa insemne doar ca… dar nu, nu se poate, mi s-a parut, o omorasem. Nu se poate ca ea sa fi fost cea care a tras si cu atata precizie incat sa nu ma omoare dar sa ma scoata din joc – temporar. De sus, din coltul din dreapta al cladirii zarisem pentru cateva momente reflexia soarelui in luneta – treaba de neprofesionist. Vazand atat de bine, in aerul uscat cu atat mai mult, mi-a parut ca era ea. Cu doua arme. Una de calibru mare care sa scoata din jos un vehicul si una care sa puna la pamant – cel putin – o persoana. Uite ca persoana am fost eu. Si, pour Dieu – stop, opreste-te din asta – ne fusese indicata ca om de legatura Vanessa, cea care m-a scos din spitalul din Kuala Lumpur. Nu se poate sa fi fost ea. Decat daca… a trecut dincolo, sau e freelancer cum ajung multi din bransa noastra dupa „retragere”. Langa mine e Alex si-mi vede privirea pe de o parte slaba de epuizare, pe de alta pierduta in ganduri. „Da, ea a fost” – imi spune, regretul fiind clar in vocea lui – pana la urma o iubise, fusesera casatoriti, chiar si daca de forma la inceput. Dincolo, de afara, se aud motoarele colerolalte doua masini care ne insotesc – de ce doua? In una este echipa locala si in alta... cine? Ar putea sa fie cei cu care trebuia sa ne intalnim dar este improbabil. Asta presupune ca ea, EA, Eva, ar fi acolo – venita sa termine treaba inceputa, sau? DACA e asa nu pricep de ce nu m-a impuscat mortal de prima data si, cu atat mai putin pot pricepe cum de e in viata si de ce aici. Masina se opreste, aerul fierbinte ma invaluie iar targa pe care sunt scos gliseaza catre afara – am mai fost ranit insa niciodata in situatia „pe targa”; desi rana este sub clavicula dreapta, sunt foarte, prea slabit sa pot riposta daca ea – sau cine o fi – ar incerca sa ma termine. Cu ochii inchisi sunt transportat catre unul dintre corturi iar la ureche aud „o sa fii bine”, mana calda si moale manaind-o pe a mea; de ce naiba? Cum dracu e posibil sa faca asa ceva iar acum sa-mi spuna ca o sa fiu bine, cu atitudinea asta? Nu pot crede ca mai e de-a noastra sau (!) ca joaca dublu. Glontul nu a iesit prin spate, asa ca voi fi operat – putin, doar cat sa-l scoata. Fara anestezie – cine s-ar fi gandit ca urma asa ceva? Taietura – doare – pensa, glont (de mica viteza, ca sa vezi) scos.

- Au, la naiba, fii si tu atent – parca imi racaise toata clavicula, asta e senzatia

- Hei, shhh – degetul ei imi ajunge pe buze – ti-am zis, o sa fie bine; de ce „shhh”? Aia a fost cu mult timp in urma. O mana imi mangaie fata, lin; trebuia sa stii ca nu m-ai omorat de fapt, nu? Trebuia sa stii ca...

- Ce ai de gand sa faci? Sau sa-mi faci

- Merg cu voi, mai departe. Nu stiam ca tu vei fi acolo cand am primit misiunea. Doar ca astia au un lunetist care are in vizor lunetistul principal. As fi fost eu eliminata daca nu trageam.

- Nu e bine, du-te acasa, unde ti-o mai fi si asta.

- Ma mai iubesti? Ce mama naibii intrebare e asta, si cu ce are legatura? Dupa ce m-ai doborat in halul asta trecem la „romance”?

- Ce legatura are cu....?

Elicopterul care a venit pentru extragere – se pare ca nu mai ajungem in Emirate sau in Arabia Saudita. Asta-mi mai lipsea acum, oricum.

- Uite, daca rezist, daca ma mai intorc, incearca sa ma eviti

- Asa o sa fac – si buzele-i i se lipesc de ale mele (sarut de adio?)

Un Ka-52 ne asteapta, eu sunt urcat in el iar ceilalti se prind cu chingi in jurul meu.

- O sa fie un zbor zduncinat, imi spune Alex. Spre Iran.

15 sept. 2014

Handbal SCM Pitesti–CSM Slatina

18 aug. 2014

Ziua Marinei 2014

Festivalul Carpati–Curtea de Arges

 
Powered by Blogger