Promisiune

Cel putin o data pe zi, musc din mine si ofer altora bucatile. Musc din partile inca neotravite, pentru a-i hrani, din iubire de ei si din nevoie de mine. Cand ii doare sau sunt dezorientati, le spun “ia, hraneste-te, pot si fara bucata asta”. Nu pentru ca bucata aia nu-mi trebuie, ci pentru ca le trebuie lor.
Stiu cum este sa am nevoie de “va fi bine” si sa primesc “asa, si?”, intr-un suprem gest de renuntare si retragere in sine a celui caruia i-am dat, de buna voie, drept de viata si de moarte asupra sufletului meu. Stiu ca ei, ea, oricare ea, nu cere dar isi doreste, poate, sa despletesc sirul gandurilor ei si sa o scot la un liman, oricare ar fi acesta. Stiu cum este ca ea, oricare ea, sa caute siguranta intr-un sot, iubirea intr-o proiectie a sufletului, transpus in carne, iar linistea sau aprobarea, la mine. Stiu cum este sa spun “imi placi” in loc de “te iubesc”, de prea marea teama a celeilalte parti, de posibile obligatii rezultate doar din acceptarea lui “te iubesc”.
Mi-am promis ca “Iti voi darui/Lacrimile/Adunate in palmele tale zeificate” nu va mai fi valabil niciodata, ca nu voi mai oferi sau provoca dureri. Iar cand voi intalni durerile, le voi aduna manunchi si le voi face pierdute dincolo de curcubeu, in lacrimile mele, niciodata ale lor. Am hotarat ca in nicio interactiune cu ea, orice ea, nu vom mai fi precum doua sfere perfecte pe o suprafata plana, si ca voi primi, cu bratele larg deschise, iubiri, lacrimi, destainuiri, tristeti, bucurii de femeie-copil si pasiuni de femeie-femeie.
Nu voi mai pretinde niciodata ca nu simt, ca nu imi pasa, la fel cum voi pretinde mereu ca pot sa gestionez singur situatia, spre confortul ei. Nu voi da niciodata sfaturi pentru amanti, pentru ca nu am fost amant, ci numai iubit pierdut cu totul in valtoare. Cand furia mi se vedea in inclestari mentale si durerea mi se evapora prin bratele care ar fi trebuit sa sustina si sa mangaie, stiam ca ea, orice ea, are nevoie sa fie iubita fara a i se pretinde ceva. Nicio iubire nu mi-a fost o intamplare, mi-au fost alegeri in care am plecat pentru totdeauna, chiar daca “totdeauna” era definit de intensitate si nu de timp.
Nu mai fac schimburi, ofer. La fel de frica mi-a fost si alta data, doar ca alta data am si aratat. Si o voi arata iar, petru ca urasc oamenii dar iubesc sa fiu uman si cald.
Noapte buna si vise lungi!
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu