Fragment

Nu mi-a placut. E o scarba. A aparut dupa treisprezece ani sa-mi spuna ca ma iubeste. Ma ce? Era casatorita, mi-a invadat viata sau da, poate am lasat-o sa mi-o invadeze. Viol psihic, i-as pune, daca nu as fi simtit asta alta data, din alta parte. Cealalta, cea “cu tot si de tot”, a ramas in mine. Nici nu a intrat fara sa o las, am spus de la inceput “doar al tau si doar a mea” – a achesat intr-un murmur de orgasm si am inceput sa construim, credeam eu, impreuna. In timp, am vazut ca fiecare constuia pentru sine, eu un esafod. Este o oarecarea voluptate in durere, cea de atunci si cea de acum. Visez la ea incercand sa-mi opresc mintea sa se duca spre ea. Altfel, nu exista. Iti spun “te iubesc”. (Iubirea e o stare a mintii, imi aduc aminte apoi, repetand ce m-am convins pentru ca nu mai trece “atat de dincolo”). Nu, te urasc, pentru ca si atunci cand ma tachinezi te vreau, si o urasc pentru ca de un an si jumatate nu pleaca din mine. Asta se intampla numai cand visez cu ochii deschisi – adica des. “Doi visatori?” – mi-a replicat o scriitoare spunand “nu vreau si nu ar merge”. Nu stii ca ceva functioneaza sau nu pana incerci. I-am urlat “pleaca din mintea mea!” si nu a plecat. Stiu, nu-mi este in inima, inima este o pompa. Daca nu vad, nu exista, functioneaza la mine. Nu acum, nu cu asta.
Dupa concertul de Craciun, m-a sunat: “ti s-a implnit dorinta” – hohotea de plans. Ii urasem ca relatia cea noua sa-i fie un iad. A doua zi – din nou mi-am dovedit masochismul – eram acolo; doua ore mi-a plans in brate ca noul iubit nu o trateaza cum “ar trebui”; facea comparatii cu felul meu de a o trata. Mi-a venit sa-i spun “acum stii” insa doar am sustinut-o si consolat-o. Vreau o definitie. Pentru cineva care, iubind, isi asculta “fosta” vorbind despre noul iubit si, in loc de a se urca pe pereti – chiar si ai colului uterin – o mangaie in suflet. Am crezut, pentru ca am vrut cu incapatanare sa cred, ca este pentru “de tot”, cand ea era intr-un permanent “acum si aici”. A vrut sa faca dragoste cu fostul iubit, probabil; eu, fostul. Nu am putut. Voiam sa ma cuibaresc iar in sufletul ei asa cum fusesem si, subversiv si pervers, sa iau locul invadat de cel nou. Am fost pe cale sa ajung bun, sa-mi spun “macar este iubita de altcineva”, dar “macar” este un “mai rau”, un “in loc de bun, ai ceva” – insa nu am putut ajunge bun. Pana si ura este o forma de pasiune…
“Te-ai facut bun”, mi-a spus, dupa treisprezece ani. “Te iubesc, dar nu te vreau, nu esti pentru mine”. “Stii ca urma sa fac tot ca sa fim impreuna, cand am aflat cat u ai inceput o relatie…?” – nu, nu stiam. “Nu o sa ne mai vedem niciodata (…) nu stiu cum sa fac sa ajung acolo, sa ne vedem”.
Te iubesc nu mai este nici macar o stare a mintii. Sens pierdut. Nopte buna!
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

1 comments:

Adauga comentariu