Tristete verde

Nu mi-au placut niciodata ochii verzi, la o femeie. Probabil pentru ca nu am avut parte de una asa. Tenta de verde din ochii ei caprui este, totusi, atragatoare, combinata cu starea de visare-tristete evidenta pentru mine. E intr-un grup, toti se distreaza langa masa, ea nu este excusa dar nu are starea necesara pentru a fi alaturi. Se afla, as zice, undeva intr-un trecut pe care-l retraieste mereu si mereu. Cumva, ca mine; intensitatile difera. Sunt in oras pentru doua zile, aici am ales sa ma relaxez insa este plin. Stau cateva minute, daca reusesc.
- Salut! Nu te agat, pot sta cateva minute la masa asta? Vad ca ai tai sunt pe alte "meleaguri". Privirea verde se intoarce catre mine, tristetea face un pas peste masa si ma invaluie.
- Nu stiu ce vor zice, dar da, stai... Neconvingatoare. Isi aprinde o tigara subtire si chipul ei ia aceeasi pozitie si tenta de gri-curgator ca inainte.
Comand ce vad ca are si ea in pahar, bere si Cola. Ceva ma face sa vreau sa rezonez si, cum nu pot sta in pozitie-oglinda, apelez la afinitati comune - minime, pe cat se poate acum. Ceilalti danseaza si-mi dau seama ca unul dintre ei este sarbatorit. Incep sa privesc in jur, analizand, cum faceam acum mult timp. De doi ani nu mai am legatura cu terenul, ma mai contacteaza - tot ei - sa fac profilul psihologic al cate unuia; bine ca nu mi-a fost cerut niciodata al meu. La naiba, ar trebui sa fie zile de relaxare - pot, vreodata? - nu sa stau in priza ca de obicei; renunt la intrari, persoane-posibil-inamici si variante, imi indrept atentia catre ea si ma lansez. Nemiscata. De cinci minute este "acolo" si pare ca nu poate iesi. Cat de rar poate iesi, oare?

- Hei, de ce esti trista? Ceilalti se distreaza. Privirea i se intoarce spre mine, nu, se intoarce spre mine cu tot corpul - interes? - si pentru o clipa incearca sa ma infrunte, ca mai devreme,la primul contact.
- Se mai intampla uneori sa ai motive din care... Da, cunosc discursul pentru public, deja trece pe langa mine, spune ceva despre motivatii si tristeti normale pentru oricine din cand in cand, aud insa nu ascult. Presupun ca unul din ace grup este partenerul ei asa ca evit sa-i cuprind mana desi impulsul asta il am de cand am vazut-o.
- Si cat de des pici? Pici foarte des, nu-i asa? Revine la pozitia initiala in timp ce spune "da, pic foarte des" - si foarte adanc, as completa; refuz. Inteleg, desi nu stiu. Pentru una ca ea, cel mai probabil ancorare in trecut, un iubit pierdut, un copil pierdut, o sansa ratata, o neimplinire a unei proiectii. Tind sa cred ca a doua - da, si mie imi lipsesc ai mei, imi vine sa spun insa inghit cuvintele inainte sa se formeze, daca ar fi asa i-as adanci starea. La varsta ei - ii dau vreo patruzeci de ani, putin peste - eventuala imposibilitate de a avea un copil dupa pierderea unuia ar fi o durere si mai mare decat acea pierdere. In ate conditii as fi "rapit-o" din cuibul ala in care nu avea ce sa caute atunci si i-as fi dat cateva momente de vis; de care as fi avut nevoie si eu. Fuga mea de real e justificata si utila, in ultimii ani. A ei este conflict intre dorinte si posibilitati. O plimbare de mana chiar si intr-un oras in care stelele nu se vad noaptea, vorbind despre orice, mai utin despre fiecare dintre noi. Sa-i spun ca poate, sa o conving ca mai poate, orice, sa o scot din starea de aparenta blazare si acceptare fortata; acceptarea fortata nu e acceptare, e resemnare. Asa o simt, desi... Grupul ei incepe sa se formeze din nou la masa, ar trebui sa plec.
- Uite, citeste asta. Ii intind telefonul mobil pe care am afisat o poezie - trista, ce-i drept, care sugereaza un final, pe ea o simt aproape de un inceput-final. Citeste, imi intinde telefonul, intrebatoare - ce esti tu? Nu i-as putea raspunde. Am simtit-o, trait-o. Ma ridic.- O sa ne mai vedem, C; cu siguranta. Privirea ei ma intreaba "de unde stii cum ma cheama?" Cum sa nu-i stiu pe cei din institutiile publice care ma intereseaza? Ochii ei ma urmaresc in timp ce cobor scarile. Durerea ei ramane acolo, conectata la a mea. S-ar anihila reciproc? Da, cu siguranta ne vom mai intalni. Maine e alta zi si un alt "la fel" pentru fiecare dintre noi. Si totusi, nu identic. Si totusi... verde.
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu