Reveniri

indexSunetele usilor, desi abia sesizabile, m-au tinut treaz. Mana imi este cuprinsa alte doua, moi, mici, nu mi-as fi putut imagina niciodata, la inceput, ca atingerea lor poate fi si fatala.
- Ti-am spus, dragul meu… - iar? – ca de cate ori te gandesti la mine te visez?
- Uf, Eva, imi stii capacitatile, ce ai tu nu e, practic, vis.
Sunt inca nedumerit de ce a venit in camera mea dupa mascarada de mai devreme. Ori stie, ori nu i-a trecut…
- Copila, Alex…
- Da stiu. Incepe sa planga sacadat, fruntea i se odihneste pe umarul meu iar degetele imi strang bratul mai sa mi-l rupa. Stiu, m-a sunat Oana. Stia inainte sa plec de la sediu, de ce nu mi-a spus? De ce…?
Ma ridic pe marginea patului si o sarut brusc, apasat, “terapeutic”, asa cum se intampla sa facem sex in rarele ocazii in care ne intalneam si aveam liniste, inainte. Se abandoneaza si-mi ajunge in brate, o strang si o mangai, de dinauntru plang cu ea.

- Ai priceput gresit, Alex nu fost vreo mare iubire, trebuia sa ma casatoresc. Stiu, acoperirile sunt, uneori, riscante si dureroase emotional. Mi-ai ramas…
- Asta mica, - asa, plansa, isi strange gura in acel “botic” ce ne amuza pe amandoi inainte sa o racolez – am preferat sa nu cred ceva anume. Si cand te vad, acum, imi amintesc de fetita pe care am intalnit-o intr-un orasel de provincie si m-a…
- Tulburat?
- Nu e corect ce faci!
- De la tine am invatat – si de la tine. Dar acum parca… tot trecutul e trecut, brusc. Isi strange bratele in jurul meu. Tine-ma, atat. Stii ca niciodata nu mi-ai dat acea noapte de “nani in brate”, ca atunci cand ne-am intalnit am ajuns sa facem sex de descarcare, niciodata nu a fost lin, cum imi promiteai? Stiu. Inca ma doare tot in legatura cu ea. Dar, ca si ea, am hotarat sa ma “asez”, macar un timp, statutul de mercenar al informatiilor m-a obosit destul. Un timp, pana reacumulez.
- Si nu mai trebuie sa pleci la sase, spune, strangandu-se mai mult in jurul meu.
- Nu chiar, stiu, dar trebuie sa fiu la Mia; chiar asa, unde au dus-o?
- Campus Charite Mitte, pe Chariteplatz.
- Bine, plec la opt.
Ne pierdem in imbratisari “oftate” – cine ar fi crezut ca amandoi suntem operativi?
Ziua urmatoare ne va fi nu doar o noua – deja obijnuita – despartire, ci si o noua misiune pe care ne-am propus-o fara ca Centrul sa stie: cine a atacat ambasada Azerbaidjanului si de ce?
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu