Sa imparti fericirea cu ambele maini

DSC_0006
- Nu vom sti niciodata - mi-a spus, atingandu-mi mana a regret. Plangea, dar nu m-a lasat sa vad; am simtit pentru ca eram, de mult, in mintea si sufletul ei; ne eram. Prima lacrima atarna de rama ochelarilor de soare si in fereastra-oglinda a catedralei parea diamant neslefuit, de Diavik. Pantofi rosii. Primul pas de plecare a tunat pe marmura Breccia asa cum pulsul imi spunea, ca de mult, "o data noi”. “Nu o lasa", mi-a rasunat continuarea. “Da-i libertatea alegerii”, mi-a spus increderea.. Ii urmaream suvitele aur-grau ce-i mangaiau umerii goi la care visasem - la care ma facuse sa visez, prin zapezi, prin revolte, prin ape azurii de Mediterana, prin camere si clipe furate din vis.
….
Vantul sufla, taios, asa ca nu am putut decat sa ne strangem unul in altul, cat mai “detasat” cu putinta; cand am putut noi sa fim detasati?
- Un sarut nu e nici promisiune, nici contract. Nu te-a facut a lui, asa cum tu nu l-ai prins mai mult decat in acel moment. Ai invatat asta, fortat, prin mine dar fara mine. Te asteptai sa te alung, te-am primit cu bratele deschise mai larg.

- De ce nu ma alungi?
- Mai stii cum visam?
- Stiu ca am jucat, dar m-am jucat, si pe tine la fel, dar...
- Taci. O data in viata asta simte si fa ce simti! Pastreaza-ma asa cum m-ai inchipuit. Nu sunt altfel. Ai crescut, copila. I-am luat mana dreapta in ale mele - una dedesubt, una managaindu-i antebratul, modeland; capul i-a ajuns pe umarul meu.
- De ce te opresti? Stiu ca vrei, acum ce te mai retine?
- Refuz sa te sarut ca sa sterg, nu sunt vindecare, sunt implinire. Iti doresti? Fa-o tu.
- Pai, stii...
- Cand nu am stiut?
Dorintele mele implinite, de ea, cu altul, inca ma ardeau. I-am spus atunci ca totul e bine – si a fost; ii parea ciudat, era confuza ca eu, cel care o sorbea prin linii curgand de la unul la altul si intre noi, prin zvonurile gandurilor si cuvintele spuse cu ingrijorare fata de reactia celuilalt, am avut atitudinea de acceptare, chiar de incurajare. I-am spus “hai la nani, impreuna, ca demult” – impreuna separat, in dorinte, niciodata in real.
- Hai la plimbare, va trebui sa intelegi.
Mana ei inca ezitanta mi-a cuprins doua degete iar ochii i-au coborat spre genunchii de o rotunjime neobisnuit de perfecta.
- As fi vrut sa fie altfel, stii?
- Nu pot sti, m-ai alungat; sau, m-ai pastrat fara a mi te da.
- Da. Pentru ca m-ai salvat. Si tu ai facut asta pentru mine.
- Nu stiu asta
- Stiu ca nu stii. Credeai ca te-am luat sub aripa, ca numai eu te ajut? – zambetul de care mi-era dor a inceput sa infloreasca sub parul ce-i acoperea fata, ascunzandu-i trairile de ochii neformati; eu stiam ca in acel moment era fericita. De atingere, de comunicarea-simbioza pe care o traiam ca in dorintele neimplinite si in scrisorile netrimise.
- Ai trait vreodata o iubire aproape… religioasa?
- Am trait vreodata o iubire? Pieptul i s-a ridicat si lasat, intr-un oftat prelung, aproape inabusind plansul. Ochii ei verzi ma priveau “te rog, spune-mi ca da, spune-mi ca ce am trait cu el, cu altii, nu a fost doar in minte, nu-mi frange realitatea mea”
- Realitatea ta e singura valabila.
- Fir-ai tu! Nu mai vorbi ca pentru public!
- Shhh, de ce te revolti, fiintica? Hai, du-ma, invata-ma
- Eu pe tine? Pai…
- Da. E timpul pentru reflux. Si trebuie sa-ti spun. Mainile mele i-au cuprins obrajii ce incep sa arda de teama a ce urma sa auda – “sa nu ma ranesti”
- Sa ramai om frumos. Sa te faci o femeie superba. Sa ajungi om – punct. Sa mergi pe drumul facut de tine si atat – cu fiecare cuvand mainile I se strangeau una in alta iar ochii ii tradau teama si nedumerirea, asa ca i-a acoperit cu ochelarii. Sa… imparti fericirea cu ambele maini, asa cum o faci acum
- Hei, suna a despartire. stiu ca nu e, dar sentimentul e... uf
- Nu am spus niciodata ca va fi usor
Fara sa-mi dau seama, ajunsesem in catedrala. Singurii calzi eram noi, o fata ingenuncheata plangea ruganduse, intr-un colt. In rest, pustiu
….
- Nu vom sti niciodata…
….
Ajungand la o distanta “sigura” a facut, incet, o pirueta, iar mainile si le-a dus la piept, intr-un “te iubesc” nerostit si neacceptat. “Raman al tau”, i-am transmis, fara a fi sigur ca o mai vad alta data.
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu