Scrisori in palma. Mi-ai spune?

DSC_0081Stii... noptile alea in care visez? Vietile alea in care doresc fara sa sper. Acele clipe in care mana ta, desi in fuga, mi-a fost liniste, le mai stii? Momentul in care privirea ta mi-a fost promisiune in timp ce buzele-ti spuneau "nu", cand ochii ziceau "sa nu faci asta" pe cand suflul spunea "fa-o si apoi uitam", iti mai sunt cunoscute? Noptile in care-mi spuneai, fara sa vrei, "te iubesc - in felul meu" si randurile in care m-ai scris, m-ai curs, ti le mai amintesti? Fotografiile in care m-ai impietrit "al meu" desi era cu cer, cu zapezi, cu frunze care plangeau de final de toamna, iti mai spun ceva? Textele despre care negai ca sunt tu si ca ma aseaza in fata ta asa cum ma inchipui, cum ma creezi, te mai fac sa visezi? Mi-ai spune, candva, "mi-a fost doar frica"? Mi-ai sopti, pierduta, "eram copila. Iarta-ma, daca as fi stiut ca asta e realitatea..."? Mi-ai lua mana sa-mi arati locurile nestiute de nimeni, cele dragi tie, cele care iti povestesc viata si dramele, spunanadu-mi "uite, pe aici, erai in gandul meu"? Mi-ai recunoaste ca atunci cand am vrut sa fug, de multe ori, speriat de inversunarea ta, te-a durut? Ca ai fost copil rasfatat si m-ai pedepsit numai ca sa vad cum ar fi fara tine iar apoi, nemaiputatnd tu fara mine, m-ai primit, calda, dornica de un noi ireal? Ai putea sa-mi spui "asteapta-ma"? "Nu va fi curand, dar astepta-ma", ai putea sa-mi spui in timp ce pleci si-mi lasi pe coltul buzelor arsura pe care doar tu ai putea sa o vindeci apoi? O sa-mi spui, candva, "de acum, asa cum visai si cum nu recunoasteam ca visez si eu"? O sa plecam, atunci, de mana, prin visul nostru catre realitatea construita, lasand in spate fricile? Nu mi-e frica de implicare, mi-e frica de neimplinire, stii? Scrie-mi in inima. Pieptul mi-l desfac singur.

SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu