Pasiune. Ne vom regasi


Undeva in noapte e ea. Aici, langa mine, in dreapta, si nu tocmai aici. Luminile orasului parca o hipnotizeaza; in conditii normale i-as spune ca e ca un iepure prins de farurile masinii. Nu misca. Respira, asta macar aud. Daca nu as conduce i-as privi pieptul – sanii – ridicandu-se si coborand sub bluza rosie aruncata in graba pe ea cand aproape am rapit-o de acasa. O voi lua la mine si vom uita de noi. Cateva ore – clipe fata de timpul cat nu o ne vom avea. E pierduta intre lumini si umbre; asta ma face sa-mi aduc aminte de poezia Otiliei Cazimir. “Cand vreau sa plec ma tii in loc cu un cuvant/Asa se zbat copacii in furtuna;/Ca pentru fuga crengile-si aduna/Dar radacina-i leaga de pamant”… Asa cum voi pleca si eu iar sufletul imi va ramane aici, cu ea.
            - La ce te uiti? Ne-a depasit de mult! Nu l-ai vazut? Prin dreapta. S-a uitat la tine. – mda, eu vad tot si stiu aproape tot. Ea nu stie ca stiu, ca vad, ca intuiesc. Daca nu as pleca acum ar trebui sa o ranesc si mai tare apoi. Ca si pe mine.
            Da din cap absenta, m-a auzit si nu prea.
            - Nu? Erai ocupata sa-l plangi. Nu merita! Auzi? NU MERITA!! – strig revoltat. Stiu ca nu pe el il plange; isi boceste si-si varsa sufletul. O voi vindeca apoi dispar. Macar incerc. Si ma incarc pentru cat voi fi departe. Nici macar nu cred ca ne vom mai vedea. Asta daca ma mai intorc.
            M-am dus sa o iau dupa ce, cumva, a strigat dupa mine. Refuzand sa-si creada gandurilor, fara asteptari dar cu dorinte; de vindecare, de cald, de scurgeri si impletiri de ganduri si suflete. Cateva clipe “vesnice”, apoi gol. Nu stia ce simte sau refuza sa creada. Eu stiam, am stiut de mult, de cand faceam planuri irealizabile, in discutiile-joaca online. La un punct s-a desprins de el; eram eu pentru ca am fost disponibil si la timpul potrivit – oare? Vad, se lupta sa-l arunce din suflet. Bun, fie si asa, azi il voi inlocui; nu e cu mine pentru mine ci pentru a umple golurile. Stie ca incercarea asta de vindecare fortata o s-o doara poate mai mult? Treaba ei, nu eu am ales.
            - Unde mergem? – ii aud vocea mica si cumva – hm, de ce?  - tematoare
            - Pai… Cam unde vrei. Ti-e foame? Scutura capul in semn de negare. Stiu, orice doar sa fie cu mine sau, nu asta, doar sa nu fie singura.
            - Vrei sa ne mai plimbam putin? Sa mergem in Galati? As fi dus-o si la capatul lumii – hm, si eu am nevoie de ea inaintea plecarii – constat in gand. Coboram pe faleza sa iei putin aer? La fel de bine poate sa deschida geamul, pf.
            - Pe vremea asta? La naiba, nu vreau – reia miscarea de “nu” din cap.
            - Nu? Nici asta? Atunci mergem acasa!
            Face ochii mari si strange din gura intr-un “o fi bine?”
            - Acasa?
- Da, acasa. La mine acasa. Pentru ea unde o fi acasa, oare? Ce te miri asa? Stai linistita, nu am de gand sa te violez! Dar m-as juca putin de-a asa ceva… Sau potea vrei sa te duc inapoi sa stai singura acolo? Si poti sa ma rogi, ca nu te duc. Poate maine. Ba nici maine. Te duc poimaine. Sau poate nu te mai duc deloc. Cine stie? Chiar, cum ar fi sa o iau cu mine? Daca s-ar putea… dar nu.
De data asta da din cap a confirmare. In sfarsit! Oricum nu prea e pe aici, confirma o dorinta ascunsa de mult si atat.
- Da, merg la tine acasa.
- Mergi? Ma faci sa rad. Ai si alta varianta? As putea sa o duc si pe insula Pastelui si sa o las acolo, la starea in care e.
- Am. Dar nu am chef sa vorbesc. Probabil are. Vreunul dintre “prietenii” pe care i-ar putea folosi ca fuck-buddy.
- Ok, atunci. Sa cautam o stabie de benzina. Sa luam o sticla de vin. Rosu. Demidulce. Se uita la mine intrebator; ce-oi urmari, ce-oi vrea? Nimic mai mult decat e dispusa sa ofere, dar orice ar fi, nu refuz.
- O sticla de vin?
- Da… O sticla de vin. Vrei doua? Sau mai vrei ceva de aici? Zi, ca nu mai iesi din casa doua zile.
- Nu vreau nimic. Ia doar vin. Cred ca gandeste “si o arma pentru mine”, hihi.
- Bine, vin o sa fie… o golim in delir. Fiecare un pahar; si in fiecare pahar punem cate un gand amar. Am multe, daca le-as pune in paharul tau nu te-ai opri din plans… Si le bem; eu pe al tau, tu pe al meu. Si mai punem cate un pahar, si zburam si visam. Ne drogam.
Incepe sa rada. Un ras trist. Cu lacrimi care sa scurg pe mana-i care mi-o strange pe a mea intr-un “te rog, ai grija de mine!”
- Bine. Asa facem. De-as putea sa nu vorbesc acum asa, scurt. Stiu insa ca se termina in timp ce incepe, deja. Limitez… daunele.
- Ti-a placut, nu? Am auzit intr-o melodie – ii spun, coborand si aruncand portiera in urma; cumva, vreau sa o inchid acolo, si acasa, si in mine, si sa ma scurg in ea. Mi-ar fi adapost.
Se uita pe furis la cheia de contact deja in timp ce inchid portiera. Cred ca ar vrea sa fuga, daca s-ar putea sa dispara de tot chiar. Nu poate. Cheia e acolo degeaba. Senzor de amprenta pe ea, asa ca… Ii trantesc in gand un “ai vrea tu” si plec sa iau vin. Ma intorc repede – intre timp iar am vazut masina… celuilalt – si o gasesc in lacrimi
- Iar bocesti? Hai zi de ce
- Nimeni si nimic nu ma vrea. Patetic, dar continua… Tu de ce faci asta pentru mine? Eu nu mai am niciun simt in viata. Pariu ca ai? O sa vedem, la mine. Nu sunt capabila sa simt nimic.
- Ei… Prostii! Eu te vreau. Si, cum nu sitmti? Pe el il urasti si eu iti sunt drag. Glumesc… Sau nu? N-o s-o stii. Esti suparata acum. Dar nu e asa.

Ajungem la mine. Cred ca nu a mai vazut niciodata casa mea in felul asta, de obicei totul e aruncat “aiurea”. Dar miroase a cafea – ma caracterizeaza, beau cu litri. A mai fost aici, de-aia am incredere in ea. Cumva, doar. Incredere nu am in nimeni, de fapt. Greseala. Computerul e deschis, mana ei se plimba deja pe mouse si pe taste. Fir-ai tu… Nu are ce vedea; doar conversatia mea cu ea. Ceva se schimba. In mine, la fel, dar ea se manifesta.
- Ma duc sa fumez, spune, dand sa plece spre bucatarie. De ce fuge?
- Fumeaza aici. Acolo e frig.
Ia sa vedem… e ce cred eu? O sa mi se arunce in brate plangand, sau nu inca? Hm, nu, pleaca spre bucatarie, “dura” – ce sa spun? Nu spun, astept reactii. Hih! Nu are tigari, lasa ca vine inapoi. Ma asez la computer – desprins, dar macar pretind – si fata de mine? – ca nu sunt asa de prins, de implicat.
- Nu am tigari – pe bune? Si ideea e ca…?
- Hai. Merg sa fumez si eu. Merg dupa ea, ii intind pachetul de tigari si cand mainile nise ating mi-o trag pe a mea repede si raman in urma. Am simtit amadoi – la ea, vad in privire, ea la mine, vede in “blocaj”. Tace. Imi vine sa atac, imi vine sa o cuprind in brate in minte, din ochi – parca vede asta. Vrea si nu prea. Se apara. Sigur crede ca e un joc, vrea sa fie un joc sa nu se implice insa suntem acum aici amandoi si stim ca ne lasam sa zburam, deja. Ne folosim. Ea sa-l uite, eu sa ma “incarc” pentru cat voi fi departe. Eram cumva pregatiti insa nu pentru intensitatea asta.
Se uita pe geam, aparandu-se. Ce-o gandi? Si de ce? Ma uit si eu. Ea vede tristeti, eu vad lumini, cai de retragere, fac scenarii. La dracu, macar acum sa ma opresc! Parca se trezeste dintr-un vis. Amandoi vrem sa uitam cateva clipe vesnice de noi si de altii.
- As vrea sa fac un dus. De cand imi cere voie, cand e la mine?
- Si? Stii unde e baia. Mergi! Prosoapele sunt in dulap in dormitor.
Pleaca. Aud clipocitul apei in cada, mi-o imaginez calda si goala in marea care ma va inconjura mult timp de acum. Sau nu. Mi-o inchipui pe plaja goala, cea din dorintele amandurora. Sunt deja departe – doar in ganduri, chiar in fantezii as putea spune; curand voi fi departe la propriu; ea, la fel; in ganduri ne vom putea atinge insa, oricand. Dureros, dar ne vom atinge. Ne stiam de ani, de cand eram nu mai mult decat copii un pic mai mari. Candva jinduiam sa-mi dea un semn ca si ea ma place, apoi nu. Daca nu pot avea, fac sa nu vreau sa am – sau asa cred. Mi-a devenit pasiune sau, cred, obsesie. Nu ne-am vazut – prea mult – a fost un fel de legatura ciudata – asa sa fie? – online. Despre ea stiu tot, tot ce-i in plan real si in mare parte pe dinauntru. Despre mine, stie doar ce i-am zis si nu i-am zis multe, nu are nevoie sa stie, e mai sigur sa nu stie. Mai sigur pentru ea. Mi-a spus, candva, ca sinte o frecventa comuna. Amuzat, i-am zis ca emit in ultrascurte si cu greu ma poate “intercepta” cineva. Undeva la inceputuri. Dar simtisem si eu. Ce-o sta atat de mult in baie? Chiar atunci o aud
- Am nevoie de inca un prosop pentru par.
Pacat, vreau sa o vad cu parul ud. Si, evident, goala. Hai sa las de la mine si acum, inca. Ii duc totusi un prosopel si i-l intind prin usa intredeschisa. Mai astept. Sau n-o sa mai vreau. Nu o doresc, o vreau langa mine si atat, cumva pur, cumva pervers dar numai prin posibila durere sufleteasca pe care ne-o putem provoca. O sa-mi ceara si de imbracat?
- Am nevoie de haine. Un trening de-al tau, ceva…
“I wonred how, I wonder why…” – mintea mi-e plina de melodii, asa “ma scot” din unele situatii si nu pun prea mare pret pe spusele altora, doar pe cele care dor. Ii duc o pereche de pantaloni si un tricou sper sa nu te stergi prea bine si sa ti se lipeasca de trup. Intre timp am pus pe masa paharele pentru vin, am reglat lumina – avantaj eu, in seara asta, clar vreau – iar din boxe se aude, discret, “I believe in you and me” – Four Tops.
- Merg si eu sa fac dus – si ma indrept spre baie. Are o reactie vecina cu panica. Dau din cap spre computer, macar o tine ocupata cu ceva
- Ok, intru putin
- Fara messenger, te rog! Daca ar fi fost alt client de mesagerie era ok, dar nu cu asta
Intru in baie, fac dus, rapid – clipele cu ea sunt pretioase si nu am prea multe. Plus, eu nu ma rasfat. Niciodata. Ies fara sa ma auda. O gasesc citind… horoscopul. Pfuai…!
- Nu citi tampeniile alea. Nu cred in chestiile astea, fara suport logic si care ajung sa chinuie mintile si sa conditioneze.
A dat sa inchida tot. Stiu ca are incredere in mine si stie ca are de ce sa aiba. Nu vreau sa o controlez ci sa stie ce e bine si de ce e bine.
- Lasa muzica. Pe aia nu o inchide. Alege de vrei tu – nu ea alege aici, sau doar intr-o mica masura, dar trebuie sa simta ca e complet libera, altfel se sperie. Ca si altele, alte dati.
- Nu stiu ce. Nu am idee acum. Las-o pe a ta. Simt si vad ca nu vrea sa aiba “responsabilitati”, se lasa pe mana mea ca sa nu se invinovateasca daca ceva nu merge bine, daca va suferi sa creada ca din cauza mea, nu a ei. E bine asa. Amandoi vom suferi, eu imi asum. Muzica “mea” este “a noastra”, melodii ascultate de noi cu alte ocazii, melodii pe care am visat candva sau in care ne transpuneam dorintele. Nu stie ce sa aleaga, intensitatea e, de data asta, prea mare, prefera sa se ascunda pana si de ea insasi. Incerc sa salvez situatia, torn vin. Am luat dulce. Ea e cumva desprinsa, de fapt in acea stare in care organismul refuza realitatea, i se face somn ca sa nu constietizeze.
- Unde vrei sa dormi? Aici sau in dormitor? De ce-oi intreba asta, nu pricep. Stiu ca vrea sa fie cu mine, si eu cu ea mai mult decat vrea, probabil. Separ? Nu de data asta.
- Nu conteaza. Aici... Dincolo... Nu vreau sa dorm, vreau sa stau intinsa.
Chiar trebuie sa am grija de ea, e pe cale sa pice de tot acum si apoi ii va fi greu. Cumplit de greu, ca si mie. Eu am metode sa desfac. Voi si prins cu altele, cu altceva, unde greselile nu sunt permise ori sunt fatale.
- Ma duc sa fumez o tigara. Imi iau si vinul. Vino si tu daca vrei. “Daca”, e magic, cand vrei sa nu.
- Eu nu vreau. Mergi tu. Uite ca a mers si de data asta. Hai sa mai imping putin.
- De ce? Ti-e teama ca-mi faci paguba la tigari? spun razand si ma indepartez cu paharul. Lichidul rosu-rubin imi joaca feste, imi inchipui in el sange de la muscaturile pe gatul si pe buzele ei. Calm, fii calm… Ea pleaca spre baie din nou si o aud invartindu-se pe acolo; apoi iese cu parul inca ud si in dezordine, se pregateste de somn. Randul meu sa ma pregatesc, intru in baie si “ding bip trrr” – telefonul imi suna de mesaj. La ora asta, ce naiba? Daca e de la munca ma dau disparut, sa nu indrazneasca sa-mi strice momentele astea. Ies si ma uit la telefon in timp ce ea-mi spune ca am un mesaj; da, stiu, vrei sa ma fac ca nu? “Vreau sa ma strangi in brate. Dar nu ca pe mess” – ce copil e! “mess”, doar nu crede ca-mi deschid bratele, zambesc precum un emoticon si gata. Zambesc a “o sa vezi tu” si a “am asteptat asta de mult” in acelasi timp iar ea lasa capul in jos. Puteai sa-mi spui, direct, oricand, fir-ar, nu sa aveam parte de tensiunea asta gandesc si ma apropii de ea.
- Da? Vrei? Ne uitam la un film furmos si ne tinem in brate. Da? Film frumos? Ce naiba am scos din gura? Cine tine cont de film cand amandoi ne dorim “brateeeee”? Pun “Love story” – puteam sa pun si King Kong, tot aia – ma lunges langa ea si o cuprind in brate, sta cumva intr-o parte si peste mine, sunt perna. E bine. Ii simt parul, mirosul, tot la ea ma starneste. Erotic dar nonsexual. Ca si cum am fi iubiti. Nu suntem si nu vom fi – nu? Nu vreau sa ma abtin, uite ca nu am chef, pur si simplu. Cumva e capriciu, cumva e implinire. Ii mangai un brat in lung, lin, abia atins. Buzele mele ii ating coltul gurii si ma trezesc cu ea intoarsa spre mine cu totul, e primul sarut pasional dar cumva timid din partea ei, o simt incordata, prea. Aproape nu o mai tin in brate, imi doresc sa vrea, nu sa fie asa pentru ca deja e asa. De-odata nu mai e incordata, se lasa moale si ne sarutam ca niste adolescenti, nu vrem sa se termine. Sarutandu-i gatul ii soptesc “hai in dormitor”; cumva suntem deja acolo, am ajuns in camera deja goi, hainele s-au scurs, nu gandim – sau vrem sa nu gandim – sarut si mangaieri, dorinta, pasiune, vom face dragoste cum sutn sigur ca amandoi ne-am imaginat, pana si in conversatiile sterile online, apoi… Stop! Voi pleca, ea va ramane, ne vom reagsi ori nu, ma stiu, o banuiesc, niciunul dintre noi nu ar putea face sex si atat, nici nu ne dorim asta acum. E riscant.
- Nu pot. Nu pot sa fac asta! Intelge… E bine. E foarte bine dar nu pot. Daca i-as spune ca nu vreau si mi-e teama ca ne… indragostim (nu suntem deja?) m-ar da naibii. Ea intelege “nu pot”.
Pricepe. Stiam ca va pricepe. Nu spune ceva, se lipeste de mine si ramanem goi si imbratisati – uneori doar asa mi-am dorit-o.
--
Buna dimineata, pasiune – ii spun, in gand. Da, pasiune e cel mai potrivit cuvant, nu ma hazardez, nu creez legaturi, prea mult. Am privit-o dormind vreo ora jumate de cand m-am trezit. Avea umerii reci; am imbracat-o usurel – nici ca s-ar fi trezit, vinul a fost… completat cu ceva (daca ar sti ar face urat). Deschide ochii si vad pe chip “mi-e bine, ai grija de mine, raman cu tine, aici…”. Nu putem, pasiune, eu nu pot. Ne vom regasi candva… 

Raspuns la o provocare lansata de Georgiana Pasquali

SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu