Declaratii pe margini de cuvinte

DSCN2165Trezeste-te din cosmarul ala si spune-mi ca ma iubesti. Ultima data cand ai fost lasata in urma mi-ai plans pe umarul drept - cel stang era ocupat de gandurile altcuiva. Ti-am strans lacrimile si le am acasa, intr-un bol in care pestii au murit de cat de sarate le-ai plans. Cand ti-a cazut suvita pe fata am vrut sa o ridic insa vantul mi-a luat-o inainte; privirea mi-a ramas atunci pe buzele tale. Frematau. O data de durere, apoi de dorinta. M-am retras inauntru, tu inca strigai dupa el. "De ce?" - m-ai intrebat printre suspine. Ti-am luat fata intre maini si ti-am aratat. "Uite, vezi? Apune. A trecut vremea". Te-ai lasa moale in bratele mele si ai inteles ca eram acolo de mult, doar ceata deltei m-a ascuns pana atunci. "Sa nu ma lasi si tu" ti s-a scurs printre buzele crapate de vanturile estului. "Nu. Acum sunt al tau. Nu te las. Eu nu plec niciodata" Ai adormit senina. Acum, trezeste-te si spune-mi ca ma iubesti.

--
Trebuie să fiu tampită să nu te iubesc. Ah! Asta mi-a scăpat.! Şi dacă îţi este frica nu ai decât să infrunti, să te caiesti, să te vindeci. Sau lasă, ca te vindec eu. Zâmbesc îndrăgostită...da! O să vin şi o să te schimb, o să te completez, o să te răsfăţ, o să ...o să..
Ştii cum mă intrebai: G. eşti fericită aşa în felul astă inutil de a trai? Mă gândesc la asta şi mă sperii. Îmi vine să mă iau în braţe şi sa-mi spun cuvinte calde. Vin la tine şi mă las în voia sortii, până la capăt. Hai să trecem toate limitele. Împreună.Imbratisati. Se poate, ştiu ca se poate.
Ţii minte cum zambeam când îi auzeam pe alţii povestin despre zborul iubirii? Şi acum ne lasam copleşiţi de sentimentul astă, acum ne sclipesc ochii când ne privim, ne dor nopţile fără " noi", ne căutam în vis şi ne iubim. Acum noi le povestim lor şi undeva în adâncul întunecat al inimii ( uau!) parcă tanjesc.
Nu ştiu ce urmează cu noi. O fi ceva ce nu am gustat încă?
Scriu de multă vreme. Ştii? Am putea să scriem o carte despre ce ni s-a întâmplat şi despre ce am fi vrut să iubim..
Hai.. M -am trezit sa-ti spun ca te iubesc! Te-am auzit, vezi !?
--
Ti-am cuprins trupul in inele de sarpe. N-am vrut. Daca nu esti libera, daca nu alegi singura, pentru mine nu are insemnatate; m-am scurs pe tine, in tine, sperand sa-ti ramana picaturile incrustate in palme si piele; cand ma doresti sa mangai urmele si sa-ti saruti degetele ce au gustul meu. Asa cum privirea mea cauta marea cand mi-e dor de ochii tai. Cum inspir roua cand am nevoie sa seninul ce-l aveam cu tine in primele momente - fara sa stim. Ti-am soptit, in descantec, "nu vei fi niciodata a cuiva daca nu ma iei cu tine, in tine". Imbratiseaza-ti teama si da-mi-o, o voi starpi si imi voi da foc impreuna cu ea, ca sa stii ca altfel nu e bine, sa poti visa si trai dincolo de piatra; sa ne scurgem impreuna spre nori luptandu-ne cu picaturi de ploaie cenusie, rece, pana ajungem la soare. Atunci, din nou imbratisati, ne vom vorbi: - Am ajuns
- E bine aici
- Suntem noi, aici
- Asta inseamna pentru totdeauna
- Acum, adica?
- Mereu. De la prima atingere a vantului pe pielea ta.
Apoi, ti-am sarutat pleoapele si m-am scurs, din sarpe trupul mi-a fost pana mangaindu-ti gandurile iar trupul tau ma chema in freamat spunand "nu ma rani". Atunci imi voi desface inima si sangele iti va pica pe buze. "Traieste. Traieste si pentru mine, trimite-mi visele dincolo de granita gandului, te voi astepta". Vei sti ca sunt si ca te astept, vei cunoaste durere, renuntare, disperare, dispret, foc, iures, extaz. Si cand vei fi ajuns si tu dincolo, o sa-mi prinzi mana intre degetele tale si dandu-mi la o parte parul rebel o sa-mi spui "Am ajuns. Raman aici, nicaieri nu e mai bine". Sigur, intr-o iesire de orgoliu voi raspunde "Oriunde e bine cu mine". Si atunci imi vei musca buza de jos pana la sange, drept pedeapsa in joaca. Sa stiu. Eu voi sti. Noi ne vom aduce aminte.
--
Par sentimente efemere. Însă doar par, nu? Poate ca am fost şi am rămas un copil rebel, neterminat, necopt, şi acum te răscolec aiurea..Sau poate ca invers. Sunt un copil adult şi nu te iubesc prea puţin .Te iubesc prea mult. Mi-e dor de tine, mi- e aşa de dor de tine încât te-aş diseca, te-aş rupe în bucăţi ( ştiu ca doare asta) ca să trăiesc lângă fiecare bucăţică a ta şi să te amorteasca asta .Să rămâi pentru ca descompus nu poţi să pleci.
Mi-am dorit linişte şi am fugit uitând cât de tare mă doare şi mă oboseşte linistea, rutina , calmul. Nu mai plec.Ramân înlăuntrul tău să-ţi simţi fiecare bătaie a inimi, să simt cum îţi creşte pulsul , să mă încălzeasca sângele tău, ( ştii ca mi -e frig tot timpul), acolo e un loc cald. Fierbinte.
Uite acum cum sunt fericită.
-Simţi? Ştiu ca mă simţi. Dar sunt fericită cu tine. Da... Nu ştiu dacă e o fericire absolută sau e una efemeră ca şi existenţa noastră. Dar ştiu ca e pură. Tot ce ştiu e ca am o mică problemă când nu eşti lângă mine. Mă ia cu frisoane, cu amorteli. Ore întregi.
Ţii minte plimbarea cu barca? Îmi risipeam speranţele pe debarcaderul de pe celălalt mal. Mai ştii? Te-ai aplecat şi le-ai salvat din apă. Se inecau. Tipau disperate după ajutor. Le-ai cules pe toate. Doar aia cu plecatul meu din oraş s-a înecat.O luase iute în aval. Şi ai lasat-o.(te incomoda,ştiu). Apoi, mi le-ai pus în palmă, ude, aproape lesinate. Şi mi-ai şoptit să le resuscitez. Cum? Mi -ai închis pumnul, am vrut sa-l deschid, nu am putut. Mi-ai apucat mâna, ai sărutat pumnul şi mi-ai şoptit la ureche:" Pastreaza-le! avem nevoie de ele când ajungem pe celălalt mal. E drept, aici nu ne trebuie, dincolo avem nevoie de ele. Dincolo .." Simt încă pe spate fiorul acelei şoapte la ureche. Hm.. Am băgat pumnul în buzunar şi le -am dat drumul acolo. Saracele! Ce înseamnă destinul?! Tot în apă au ajuns. Dar în maşină de spălat. Măcar a avut Coccolono, nu? Moarte dar pufoase. Era mai bine decât în Dunăre. Desigur, le abandonasem acolo în buzunarul ăla de la hanoracul tău. Dava ti-l inapoiam le salvai tu, am insistat eu sa-l spăl. Nu a fost să le salvezi.
Povestea astă are sfârşit? Parcă suntem intrun film romance-drama-horror. Mi-e frica să nu dăm greş, să nu se mai repete(ştii ce) .Sunt sătulă sa-mi fie frică . Hai să facem ceva! Uite: Am speranţe noi. Hai vino să mi - le pui în inimă . De acolo nu se pierd.
Felix Cuceanu, Georgiana Pasquali
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

1 comments:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Adauga comentariu