Revedere III - Regrete

Atingerea degetului ei m-a ars. Am simtit mai intens decat primul sarut din lift – primul, oricum, cu ea – decat atingerile si gandurile nebunesti de apoi. Alea nu mi-ai atins sufletul, nu le-am dat voie. Dar sa-mi sugereze, asa, ca…
Ma las pe spate, relaxat, si urmaresc umbrele lasate de ventilator pe tavan, ritmic, exact, trebuie sa nu ma las sa alunec in aleator si mai ales sa ma feresc de un “s-ar putea” care-mi tot da tarcoale.
- Ce s-a intamplat de fapt mai devreme, la bar? Imi joc rolul mai departe, ca si cum nu as avea idee. Cine era chestia aia agitata? spun, incepand sa-i mangai o mana; asa cum ea imi facuse demult, in dimineata primei zile cand m-am trezit cu ea alaturi.
- Care-i faza? Ne-am tras-o si esti deja gelos? Imitatia unei grimase de desconsiderare se labarteaza pe fata ei si-si retrage mana. Te uitai la el de parca l-ai fi urat, acolo afara.
Ma testeaza. Sa vada daca sunt chiar gelos; de ce-ar interesa-o? Nu ea a tinut neaparat sa ne indepartam? Nu ea m-a evitat si mi-a pus in fata stupidul “nu merge”, fara argumente? Baga-mi-as! Si-acu’ vrea sa se joace de-a ofensata? Ma intoc pe stanga, cu spatele la ea.
- Pe Mathew? Hm. De ce l-as ura pe unul care mi-a omorat partenera, in Mozambic? Ai si tu dreptate. Chiar ai impresia ca l-ai agatat la intamplare, nu?
Parca respira cumva nervos, mai repede; parca o si vad muscandu-si buzele. Ma intorc spre ea, incet, sa vad daca are acea figura de “ce-am facut?”. Vreau sa savurez. Vreau sa-i strig “da, ce-ai facut… ai facut, sa stii. Nu mai esti copilul ala de care voiam sa am grija, acum daca gresesti, platesti”. Cum am banuit, reactia e pe aproape
- Il stii? Adica… Nu aveam cum sa stiu, imi pare…
- Iti pare pe dracu! Nu are cum sa-ti para tocmai pentru ca nu stiai. Si pentru ca nu stiai, nu e treaba ta sa te scuzi. Macar ti-a tras-o bine zilele astea? N-as zice, la cum ai sarit pe mine.
Vreau sa intind coarda, vreau sa treaca dincolo de misiune si de oficial, vreau sa stiu de ce asa, cu mine, aici si acum. Incep sa-i mangai obrazul stang, incet, parca desenand.
- Ma iubesti, asa e? Inghite in sec. E singura reactie vizibila, dar pulsul aproape i-a luat-o razna. Da, cred ca ma iubesti daca te-ai expus in felul asta. Apropo, arma aia a e buna de expozitie la jucarii. Rad zeflemitor, dar putin. Pe peretele din spatele capului ei vad un punct rosu. Se misca, chinuitor de incet, catre umarul ei stang, pe clavicula, mai jos… Ma ridic si ma asez brusc peste ea, cu o figura de indragostit care se joaca.
- Uite, dragoste – nu i-am mai spus asa de atatia ani, si atunci numai cand vorbeam aiurea, online, inainte chiar de a ne vedea prima data – cred ca m-ai starnit destul de mult ca sa mai… vreau o data. Ce-o sa creada despre mine acum? Dar sa-mi pese ce crede? Pai? Ma priveste si suspicioasa si intrigata, in timp ce ma apropii de buzele ei. De afara se aude un zgomot de balon de guma spart. Ii ating buzele.
- Gata, a trecut. Ma priveste in acelasi timp recunoscatoare si certandu-ma din ochi; a auzit si ea sunetul de amortizor, se pare.
- De ce ai facut asta? Incepe o idee de cearta desi, sub mine, aparenta furie ii este insotita de un tremurat abia perceptibil.
- Nu ar fi prima data. Ii pun un deget ppe buze. Shhh. Acum doi ani, in Zimbabwe, ai scapat, nu-i asa? Ochii ei se maresc si mai mult. Da, stiu, nu numai ca stiu, eu l-am scos din joc.
- Adica, ai fost…
- La vreo doua sute de metri de tine. Des. Tu ma vezi dupa zece ani, pe cand eu…
- Mi s-a sugerat ca as avea un inger pazitor, dar am crezut ca e cineva dintre ai mei.
- Dintre “ai tai”, cum le zici tu, sunt si eu. Nu intreba. Ar trebui sa si dormim doua ore.
- Uf, bine… dar spune-mi macar cum e cu lunetistul de adineauri; daca mai…
- Nu mai. Sau mai. Mai am eu doi oameni afara, ei l-au scos din joc; si probabil au si inregistrat tot ce s-a intamplat in camera asta, dar e pe maini sigure. Zambesc, face iar acel botic amuzant, se intoarce cu spatele la mine.
- Acum dormim.
- Da, dormim, vis… Nu mi-ai spus daca ma iubesti.
- Asa e, nu ti-am spus.
In cel mult treizeci de secunde deja o aud respirand ca si cum ar dormi adanc. Imi trec un brat pe sub gatul ei, pe sub perna, celalat i-l pun pe mijloc, ma lipesc de ea si mi-o trec din realitate in vis. Acum, aici, e doar a mea si sunt doar al ei.
*****
Am plecat de la hotel spre plaja, de mana. Nu s-a mai sinchisit sa puna pe ea altceva in afara costumului de baie. Nici nu ar avea de ce, aici. De mana, asa cum mi-am dorit mereu. Partida de sex de mai devreme – nici aia ca lumea, ca a inceput sa planga – nu a fost atat de wow ca acum, cand mergem de mana, senini, fara griji. O iau de mijloc si o trag langa mine, pasii nostri sunt in acelasi ritm. Mana mea dreapta coboara de pe mijloc, mai jos, degetele intra putin in bikini; ma priveste in felul “fa ce vrei, sunt a ta, de acum”. O trag de mana si ajungem intr-o zona a plajei care este, ca prin minune, aproape goala, desi in rest lumea roieste.
- Haide, stai aici. Ma asez pe nisip si o indemn sa stea langa mine. Vreau sa te vad goala si uda, iubita mea.
Ma priveste senina, imi ia mana si-mi saruta degetele.
- Eva, – face ochii mari, stie ca-i spun direct pe nume doar cand am de zis ceva foarte serios – m-am gandit si m-am razgandit…
- Ce? Nu ma tine asa.
- Stii ca viata cealalta am incheiat-o amandoi…
Scot dintr-un buzunaras al pantalonilor scurti un inel pe care-l din inca in palma, ascuns. Privirea ei scruteaza, incearca sa se prinda ce am acolo – fir-ar, de asa ceva n-o sa ne dezobisnuim niciodata. Isi musca buza de jos, abia perceptibil. Doar nu te-ai prins, bestie  - asa-i spuneam acum mult timp, “bestie”, dar cu drag. Era… e vreo diferenta intre cum era si cum e acum, pentru mine? Neh.
Ma asez mai aproape de chipul ei, o sarut usor, abia atins, mai mult ii sug buza de jos; in timpul asta ii iau mana stanga si-i strecor pe deget inelul. Respiratia i se opreste. Isi strange mana aproape in pumn, in semn de retragere, de protectie. Fata ei se departeaza de a mea, vad marea in ochii ei. Va marea in lacrimile din ochii ei, de fapt.
- Fii sotia mea, Eva! Iesi din visele mele si vino aici, ramai aici, mereu – ii spun, in timp ce o cuprind in brate si-i sterg lacrimile care continua sa cada, desi chipul ii este senin.
- Iubitul meu, Doamne, noi… Te iubesc, da, stii asta? Daca ar fi o gresala? Daca inca nu ne putem adapta la viata asta, normala? Poate, intr-o zi…
*****
- Flavian, ne trezim si noi azi?
Soarele imi izbeste fata. Imi strang ochii, sunt iar moale, imi vine sa ma pisicesc asa cum faceam cand ma trezea, uneori, dimineata, la telefon.
- Mda. Daca dai pupu – si intind gura stransa in botic, asa cum doar ea o facea. Si daca-mi spui ce-ai visat.
- Fie. Ii simt buzele pe varful nasului si deschid ochii, intrigat, cu o figura bosumflata de “iar imi faci de-astea?”. Haide, pisic – ce, cum? Ea mie, “pisic”? – aveam treaba. Sus.
- Mmmm… hai sa mai staaaammmm… Imi intind mainile sa o cuprind iar in brate si ma intind chiar ca un pisic. Fir-ar! Cine controleaza aici?
- Da, nu prea avem treaba – spune si se cuibareste iar in bratele mele, goala; fundul ei lipit de mine ma starneste iar. Am totul pe un card de memorie, ti-l dau si gata, doar nu credeai ca stau sa memorez. Sunt planuri intregi de data asta, stii si tu.
- Presupun… mormai si o trag de mijloc, ma imping sa fiu cu totul lipit de ea. Te vreau, Eva! Incepem si ziua asta frumos?
- Sa crezi tu. Poate o data la zece ani e cam des; desi e prima data.
Se intoarce cu fata la mine, brusc – aproape ma amuza figura ei serioasa cand eu sunt asa, inca moale, fara chef, o doresc, si vreau sa fiu, cred, alintat. Nu pricepe de ce nu ma trezesc sa-mi dea datele si sa plecam fiecare la treaba lui. Ma ridic in fund, o data cu ea, ii iau mainile in ale mele – inghite in sec si face ochii mari, a banuitoare.
- Sa-ti spun. Taci, asculta, apoi poti sa vorbesti. Sa nu ma intrerupi. Nu e nicio misiune. Am pus pe drumuri opt oameni si o echipa de tehnicieni numai ca sa te vad. Stiam ca esti aici, stiam ca esti cu Mathew; ti-am zis ca mi-a omorat partenera in Mozambic. Asa este. Dar acum e cu noi, cu mine. Reactiile alea de afara au fost un teatru ieftin. Mi-a zis ca te vrea, ca parte a intelegerii. Te-a avut. Nu eu am hotarat. De atunci lucrurile au luat o alta intorsatura. Te urmaresc de patru ani, dupa ce ai plecat din Hong-Kong. Stiu ce ai facut atunci, nu ma intereseaza, nu sunt pe contraterorism. Ca si tine, poti sa spui ca sunt mercenar. Nu sunt loial, lucrez pentru cine da mai mult la un moment dat, dar niciodata nu am schimbat taberele in timpul unei misiuni. Nici cand mi-au ucis a doua sotie – da, stiu ca nu stiai. Te-am urmarit sa am grija de tine si sa te fac pierduta cand era sa o patesti. Mozambic, Afganistan, Zimbabwe, a fost mana mea, direct sau altfel. Sa zicem ca am o gaura de timp de doua saptamani, si… imi fac un capriciu; sau imi implinesc un vis. Stiu ca orice as spune, nu ma crezi. Ar fi fost suficient sa-mi dormi in brate ca atunci la “marea revolutie”. Tu ai inceput – nu, nu te acuz, Doamne, stii ca nu am facut asta niciodata. Suntem mari si prea vaccinati. Te inteleg. Incearca sa ma intelegi si tu. Daca nu… asta e. Stii ca e posibil sa nu ne mai vedem iar cativa ani. Dar acum, aici, am fost cu tine si numai unul cu altul. Gata, am terminat, acum certa-ma – ii spun, incheind ca atunci, demult.
In tot timpul asta am privit in jos. Aproape asteptand lovituri verbale. Nu i-am vazut reactiile. O singura data, i-am mangaiat urma de glont de pe umarul drept, cand i-am zis ca suntem prea vaccinati. In schimb, ea imi mangaie mana. Ceva nu e in regula.
- Stiu. Stiu tot, Flavian. Tu inca ma vezi copila, inca vrei sa ma protejezi. Bine.. mai devreme chiar a fost, hm, util, dar sunt, cum spuneai tu, om mare.
Fir-ar ea! Stie, dupa atatia ani, aproape fiecare expresie si fiecare promisiune facuta in mine. As fi vrut sa nu mai tina cont. Sa ma ignore. Parca m-ar fi durut mai putin.
- Copil mare – la naiba, ce ai cu sufletul meu? – am tanjit dupa tine. Nu asa, ca adineauri, aia e vax – expresiile mele? Chiar toate? NLP… trebuie sa fie NLP, si nu numai – mi-a lipsit un suflet ca tine. Doar ca sufletul nu exista fara… recipient. Isi lasa chipul in jos si aproape zaresc un inceput de lacrima, din nou. Dar nu o sa planga. Trag puternic aer in piept. Pur si simplu uitasem sa respir – mi se intampla cand sunt prea concentrat sau tensionat. Cum oi fi rezistat atat, oare?
*****
- Surioara ta ce mai face?
Mergem, de data asta de mana, fara sa ne ferim, catre feribotul de la Santa Cruz. Pana acolo am mers cu masina si aproape ca nu ne-am vorbit. Mi-a fost teama sa-i vorbesc, sa nu stric magia. De cateva ori mi-a atins mana, pe schimbatorul de viteze. Atat. Simteam ca se desprinde.
- Nu vorbi de ea, nu-ti dau voie. Ha? Sa-mi dea voie sau nu? E bine, punct. Ai incercat sa dai de mine prin ea, de cateva ori. Nu trebuia. O pui in…
- Taci. Dragoste – imi pare ciudat cum suna asta in gura mea, dupa atat timp – , pentru mine sunteti la fel de importante. Face ochii mari, ca si cum ar vrea sa spuna “acum sa nu zici ca ti s-a pus pata si pe ea, ca…”. E ce mi-a ramas… din tine. Oftez. Nu vreau s-o privesc. Stiu ca acum ma uraste pentru ca o iubesc. Ca si cum ar afecta-o cumva. Bleah.
Mergem de mana si privesc spre feribot, chestia aia mare si alba care o sa mi-o ia. Daca nu as fi in public, as plange. Ei i-o fi bine ca pleaca? Nu trebuie, nu inca, nu are treaba. Atunci, de ce? Ma opresc si o trag langa mine.
- Deja mi-e dor; ii soptesc. Ii sarut palma si i-o inchid. Pastreaza…-ma. Mana i se incordeaza brusc, de parca tocmai i-as fi pus pe umeri o mare responsabilitate. Se intoarce si incepe sa urce pasarela. Va merge – de ce naiba a ales feribotul? – la El Aaiun, in Sahara Occidentala ocupata de Maroc. Nici macar nu stiu unde pleaca. Sus, la balustrada, se sprijina si parca ii vad buzele conturand “te iubesc”. De ce acum? Fir-ar, abia acum imi spui? O lacrima mi se prelinge pe obrazul drept de sub ochelarii de soare. “Pana data viitoare…” ii transmit, in limbajul semnelor. Il stie. Apoi o acopera soarele. Iar pe mine, tristetea. Pornesc pe jos pe Via Conexion Muelle Ribera. O idee imi incolteste in minte si ma face sa zambesc: coordonatorul de zbor de la aeroportul Hassan I din El Aaiun mi-e dator.
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu