05.02.2012

De ce nu vreau unirea Moldovei cu Romania

Pe rețelele de socializare au apărut, din nou, îndemnurile la unirea Republicii Moldova cu România. De data asta, pornite de la cei mai virulenti - și virali - susținatori ai USL. Se mizează pe un sentiment naționalist rămas de mult însa pe cale de dispariție, și este un subiect care atinge coarda sensibilă a celor care sunt înclinați spre acele scandări anti-orice sau, de ce nu, pro-orice. Se doreste o conversie a pornirilor emoționale, ura pentru actuala putere fiind un pământ gata de însămânțare cu aproape orice idei. Însa numai postacii online se încumetă să lanseze asemenea îndemnuri; nu am vazut declarații publice ale conducerii USL în legătură cu acest subiect și, oricât nu aș vrea să o spun, totuși o spun: sunt deștepți. Ca de obicei, masa de manevra nu este informată despre adevăratele intenții ale celor care conduc o mișcare. Unirea cu Moldova ar presupune, în primul rând, o scădere a, cum le place unora să spună, "nivelului de trai", pentru că tot ce înseamnă administrație ar trebui să se ocupe și de noul teritoriu integrat. Financiar, (ne)dorita-unire ar fi un dezastru. Înglobarea unui teritoriu predominant agrar și fără posibilități de susținere, atât financiară cât și politică, ar însemna secarea resurselor și-asa puține ale României. Produsul intern brut al Republicii Moldova a fost, în 2011, puțin mai mic decât o treime din cel al României, adică 60497 lei - moldovenești. 


0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Adauga comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More