Revedere II: Iures


O urmez pe holul ingust si lung, cu ochii la ea si mintea la iesiri de urgenta. La o adica, ar trebui sa o am in grija, nu e operativ. Sau? Interiorul nu-mi spune mare lucru, insa unele geamuri ale camerelor nu au ferestre –nici nu ar avea de ce sa aiba, aici. Vreau sa-mi spuna datele si sa plecam fiecare pe drumul lui ca, daca nu… Doar nu ma indragostesc, hai, bla bla si mai departe. Iar ea, fir-ar, se misca de parca ar dansa de bucurie. In lift, mi-a facut-o. Capcane? Teste? Nici macar nu stiu ceva despre fatuca asta – rad de gandurile mele, “fatuca”. In alte vremuri era un fel de far calauzitor pentru mine – da, imi place sa fiu dramatic, si? 


Merg spre ea, catre camera, cu mana intinsa, ramasa asa la “fuga din lift”. Rochie albastra? Imi vine sa pufnesc in ras. Asta da “camuflaj”, albastru pe fondul marii. Mai bine decat pe fundul marii. Parca ar vrea sa atraga atentia – sigur nu sa mi-o atraga, nu stia ca pe mine ma va intalni. Sau? Gandurile ca ar putea juca dublu nu ma lasa, prea a fost sigura pe ea de la prima vorba, ca si cum m-ar fi asteptat. Increzatoare, dominatoare prin vorbe si, uite ca, in lift, si prin fapte; asa cum nu am vazut-o si, cu siguranta, nu am imaginat-o. O usa se tranteste la trei metri in spatele ei; am deja mana pe arma dar nu o scot, un lucru am invatat prima data, de mult – blocarea primei reactii. Inca ma ajuta asta. O oarecare paraseste o camera cu nervi, si atat – pe aici toata lumea se cearta? O fi de la caldura. Eva-Aisling cate nume o mai fi avut? e pur si simplu vesela, daca pur si simplu ar exista. Pentru mine totul are un motiv sau un scop.
- Haide, vino, nu te mananc. De tot. Ti-aduci aminte?
Cum naiba sa nu-mi amintesc? A fost prima data cand am dormit impreuna, in urma cu o viata parca. De ce imi baga de-astea? Ce urmareste? Conditionarea emotionala e “specializarea” mea… si ma simt atacat daca se incearca asa ceva cu mine.
- Mda, haide… M-ai starnit destul. Ce vrei? Da-mi info…
- La naiba, chiar nu pricepi? Acum esti mare si prost, brusc?
Nu am timp sa-i raspund. Trece pe langa mine cand intram in camera, cumva in spate, aproape tranteste usa si ma saruta conducandu-mi mana direct intre picioarele ei; isi da la o parte lenjeria – aham, aici ai – si o simt direct umeda, poate din lift e asa. Parca nu e ea – sau e o versiune a ei? Imi propun sa fac exact ce mi-a sugerat mai devreme, mecanic, pana la urma detensionarea e buna. Si terapeutic. Eu, asa? Rareori. Mda, acum trebuie sa evit implicarea. “Noi” ar fi trebuit sa existam de mult sau deloc. Si totusi...
- Tot bestie ai ramas. Una perfectionata, ii spun cu ciuda. Oare cum se simte in postura asta, de folosita, de arma si mijloc de intimidare, de unealta sexuala pentru stoarcerea de informatii? Cu cati o fi fost pana acum? Nu, nu gandi la asta, e riscant, pici si…
O intorc, fata ii e aproape lipita de perete, nici eu nu ma recunosc; isi impinge fundul inapoi invitandu-ma, starnindu-ma intentionat; o mana ii ajunge cumva pe ceafa mea si ma tine captiv intr-un sarut aproape brutal in timp ce-i desfac rochia si o las sa alunece pe copul pe care nu i l-am vazut niciodata. Farurile unei masini intra direct in camera si pentru putin timp trec in alt regim, cel de alerta. Parcare in fata – normal; doua randuri – asa… Motor pornit, nu oprit, deci pleaca – e bine. Imi revin, dar cumva a ajuns cu fata la mine, goala, si isi chinuie degetele cu nasturii camasii mele. Mi-o smulg. Sa economisim timp. Ne scurgem in jos, langa perete, aproape de pat.
Degetul meu se plimba pe buzele ei si, neasteptat, gura i s-a deschis si limba ei a inceput sa se plimbe in lung si roata pe el; nici macar nu-mi puteam imagina asa ceva la ea pe vremea cand strangea buzele doar cand ii spuneam, in gluma, ca-i musc limba, vorbind online. Cu o mana mi-o indruma pe a mea, o simteam uda si fierbinte, jos, sanii ei imi impung pieptul iar respiratia ma cheama, ma indeamna sa sar peste preludiu, sa o patrund si posed salbatic, gen sex terapeutic; poate de asta si are nevoie, acum. Nu mai conteaza de ce am eu nevoie. Mana mea i se infige in par, o intorc cu fata in jos si obrazul i se infige intr-o perna aruncata aiurea, pe marginea patului. Ramane cumva uimit-blocata, expusa, tintuita acolo, goala si imobilizata cum probabil nu a fost niciodata in antrenamentele alea stupide de autoaparare. Palma ii atinge fundul ramas asa, in sus, intr-un jap urmat de un geamat pe atat de uimit, pe atat de durere, pe atat de "foloseste-ma". Tocmai ea? Asa a ajuns? Sa fie doar cu mine asa? - vanitatea mea isi spune cuvantul in intrebari nelalocul lor acum. Ajung aproape peste ea, aplecat, o mana ii cuprinde gatul si strange - soptesc "nu asta ai vrut?" aproape cu ura - si o patrund, brusc. 
Geme si aud un "sa nu te puna dracu' sa te opresti" cu la fel de multa ura-pasiune, se sprijina in maini si da contre din bazin, se misca uitam amandoi pentru ce am venit acolo - uitasem din lift? Am mintea pe automat, ca de obicei. Gemetele ei nu ma distrag de la ambulanta care trece cu girofarul aprins, pe Avenida Las Gaviotas, usa inchisa cu zgomot pe palier, cursa Iberia de 21:35 din Roma... Simt unghii infipte in pielea spatelui si, ca si cum nu as fi fost acolo, ma trezesc, cu ea cu fata in sus, sub mine, tragandu-ma in ea frenetic, deja mai putin mecanic insa dur, ca si cum ar vrea sa o curat de viata si de griji, ca si cum ar vrea ca atunci si acolo sa fie imprimat in eternitate, in ea, in povestea noastra niciodata scrisa. 

Nu-mi dau seama de cat timp suntem asa, inlantuiti si nebuni, dar in lumina slaba venita printre perdelele verticale zaresc inceput de lacrimi. 
- Iubeste-ma, atat, doar acum, o data in viata asta, fii doar pentru mine - si lacrimile incep sa-i curga, se stang in curbura claviculei mele; plange aproape sacadat si ma trange in brate sa nu mai dispar, sa fiu real, nu fantoma care umbla fara a lasa urme. Urme las, in suflete, asa-mi conditionez uneori atat victime - dramatic, mda - cat si colegele; e vreo limita, in bransa noastra? Musca din umarul meu ca sa-si potoleasca plansul, apoi isi muta furia pe propriile-i buze, dur, pana la sange, asa cum eu faceam uneori cand aproape adormeam de frig in misiunile de inceput, din Elvetia. 
- Nu, dragoste, dor, nu-ti fa rau, nu ai voie... Brusc, realizez ca si-a trait toata viata sub "nu ai voie" si sufletul mi se strange - da, si noi "lupii" avem suflet, la fel de nedemostrat ca si restul. Ce reactie e asta pe mine? Dragoste? Nu pot, nu am voie, ar fi putut fi candva, acum insa... 
Ii cuprind fata intre maini si ma ridic aproape deasupra ei, imi vine sa merg mai departe cu sexul acela fara reguli, insa ma aplec si-i sorb lacrimile, una cate una, pe masura ce apar. 
- Nu, pasiune, shhh, da-mi mie durerea, pot sa o ard. Lasa-ma sa te scap de ea. Te-am iubit, stii... nu a fost sa fie - eu cel care nu am crezut niciodata in "a fost sa fie" sau nu ii spun asta atat de convins si natural incat o cred si eu. Daca am putea, acum, Eva draga, sa...". 
Se incordeaza. I-am atins coarda mentala dorita, sa o aduc in "trebuie" urat de amandoi dar necesar - si nu prea. 
- Nu s-ar putea, doar stii. Nu s-a putut atunci, acum cu atat mai putin; de ce ma chinui? - nu mai plange, e revoltata, dar nu mai plange, e bine. Diversiune. 
- Stii... ce e acum mi s-a mai intamplat o singura data in viata asta, inainte sa ne cunoastem - incerc sa o aduc pe panta unei discutii despre care ea stie, i-am povestit despre Ana-Maria, agenta Mudiriat al-Amn al-Amma despre care nu stiam pana inainte de a urma sa ne casatorim. 
- Dragul meu, sunt povesti apuse, tu nu te vindeci niciodata? - dragul meu, spus cu privirea asta si chiar cu drag? Pai? Reflexele verbale vechi nu se sterg...- imi atinge obrazul cu spatele mainii, stergandu-mi parca lacrimi interioare. E superba, nu, nu am grad de comparatie pentru ea in lumina lunii de Tenerife, goala, iar pe ea iubind si dorind nu mi-am inchipuit-o niciodata, chiar nu am de ce sa ma agat.
- Ai avea si tu nevoie de cineva cum asa... cum esti tu pentru mine, cum ai fost... Isi duce mana la gura ca si cum ar vrea sa-si inabuse un suspin, insa degetul ei ii atinge buzele, apoi pe ale mele, intr-un sarut-promisiune niciodata avut. Sa nu promiti, noi nu ne putem tine de promisiuni...


SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu