Qui habet aures audiendi, audiat (Cine are urechi, sa auda): "Forme fara fond"

În contextul revoltelor actuale, singura mea dilemă majoră e motivul pentru care ne zbatem. 
În toată țara, pornind de la „generația facebook” (devenit deja clișeu), s-au organizat tot felul de meeting-uri, mai mult sau mai puțin… organizate, calme sau violente (deși realizarea unui scop nu justifică violența, de vreme ce, inițial, manifestațiilor nu li s-a răspuns astfel), aglomerate ori, din contră, cu doar câțiva participanți „off-line”. 
Am văzut pancartele, mesajele, steagurile. Am auzit sloganurile scandate, reacțiile în fața camerelor de luat vederi și la microfoanele jurnaliștilor de teren care transmiteau în direct. În online, sunt tabere. Cei care nu au absolut nicio legătură, unii care doar vorbesc, fără să știe despre ce, și alții care sunt prea informați și nu au nicio părere a lor. Blogurile care au scris despre, de la fața locului, au fost mediatizate excesiv, motiv pentru care au fost temporar blocate – eu încă nu știu de cine, dar pot doar să presupun – sau umplute de comentarii anonime, vulgare sau subiective, însă fără a respecta subiectivitatea autorului.
Înțeleg, astfel, că avem revolte, avem avânt, avem oameni care îndură frigul. Avem motiv? 
Nu îndrăznesc să pun iar întrebarea într-una din rețelele de socializare. Am primit răspunsuri înflăcărate: „își vor libertatea”. După părerea mea, libertatea este. De asta, poate, am ajuns în situația aceasta, pentru că fiecare a făcut ce a vrut, fără îngrădiri, începând cu cei de „sus”, până la noi. „Vor drepturile”, Drepturile lor, individuale, pe care să le exercite fără a se interesa de aceleași drepturi, pe care le cere cel de lângă el. 
Iar „caută eliberarea” e atât de metaforic spus încât s-a pierdut sensul. Să ne eliberăm de ce? De propriile moravuri? Greu de crezut. La nivelul unui singur individ, încercarea de a-l schimba cu totul, de a-l scăpa de acele idei adeseori preconcepute e prea greu de realizat, aproape imposibil. Latent, anumite atitudini rămân, indiferent de imaginea care îi este atribuită unei persoane.
În fața a tot ce descopăr, fără a fi participat la vreo manifestație în stradă, rămân cu aceleași nedumeriri de neinițiată. Vrem conducerea schimbată, dar nu ne întrebăm cu ce sau cu cine. 
Ne dorim bani; cu toate astea, nu ne întrebăm cum să muncim să-i facem. 
Cerem dreptate, însă nici nu se pune problema să le-o oferim altora înainte de a ne-o primi pe a noastră. „Idealiști și naivi, poate mai e o șansă.” susține un blogger aflat în spatele camerei zile la rând, printre oamenii ieșiți în stradă. Poate mai e o șansă, însă ne trebuie nu doar motivația – începe să se reacționeze la aceste manifestări – ci și scopul. Care mai e acesta, cine ce vrea și cine dirijează tot, rămâne de văzut. 
Ca întotdeauna, lucrurile se vor calma, se vor face analize. Și se va afla pentru ce mii de oameni au strigat „Jos Băsescu”, pentru cine.

                                  Andra Pavel, 20 ian 2012


Andra Pavel s-a născut la 8 februarie 1994 în Curtea de Argeș. Este elevă la Colegiul Național Vlaicu Vodă în clasa a XI-a. Activitatea literară începe în revista școlii, apoi în ziarul local și diverse site-uri. A participat doi ani consecutiv la concursul organizat de Romanian Crime Writers Club, câștigând în 2011. Este co-autor al romanului „Sărutul morții”, împreună cu Oana Stoica-Mujea. Autor al romanului „În brațe străine” – ed. Crime Scene, 2011. În prezent, deși pe primul plan rămân studiile, timpul ei liber se împarte între concursuri școlare, redactarea revistei Colegiului și scris, colaborând la revista online Suspans.ro.
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu