“Trei” - fragment

Am luat-o de la aeroport. Ca de obicei, a ajuns inaintea mea si isi facea de lucru cu... flori. Le privea; flori simple, pe un petec de iarba de la intrare. Este in genuchi, aproape intinsa, si parca le miroase, parca le mangaie. Nu ar vrea sa le rupa... Ma uit la buchetul de trandafiri si orhidee pe care i-l pregatisem si aproape imi vine sa-l arunc. Floarea soarelui ar fi fost mai buna, pentru ea. Rochia albastra i s-a umezit de la iarba si s-a lipit de picioarele ei. Oare de cat timp o sta aici? Speram sa fie invers, calatoria sigur a fost obositoare, de la inceput pana acum. Rochia albastra este parca desprinsa din marea care a incojurat-o pentru doua saptamani, in Madagascar. Marea albastra, si totusi verde, cum imi spusese candva, privind orizontul care cuprindea mingea de foc. Atunci, caldura ii lipise hainele de trup la fel ca acum, doar ca umarul stang imi ceruse intreaga zi sarutul. Nu i l-am dat, nu de asta avea EA nevoie.
Au trimis-o la Morondava, la 650 de kilometri de capitala Antananarivo, ca sa stranga date despre miscarile politice din Mozambic. Oficial, a fost in calitate de jurnalist, ceea ce era si in tara, in viata de zi cu zi. Contactul ei era la Quelimane iar comunicarea se facea numai radio. Datele sunt mai greu de verificat, da. Este numai a treia oara cand ne vedem, inca nu stiu cum sa ma comport cu ea. Nu o pot privi ca pe un jurnalist, ar fi riscant pentru mine; agent nu-i pot spune, abia s-a intors din prima sa-i-spunem-misiune, si asta ceva usor, nu departe de ce face cand este aici, acasa; legaturile noastre nu sunt atat de puternice, incat sa mi-o cred atat de apropiata - dar imi doresc sa-mi fie apropiata? Totusi, uneori imi vine sa fug cu ea unde am intalnit-o prima data, in acea camera de la Casa Wagner in Sighisoara, sa o simt altfel, cum imi spuneam atunci, ca acolo as vrea sa merg cu iubita mea, daca as avea una. Nu se poate. Nu cu ea, sau nu acum. Daca cei de la Centru ar sti ca simt ceva pentru ea - pentru? Mereu m-a amuzat limba materna, ce construcii! - nu am mai lucra impreuna sau cine stie unde am ajunge, fiecare.
- Hei, ti-a priit locul ala, sau te faci mai frumoasa pe timp ce trece? - Se aranjeaza pentru mine? O confirmare?
Ii deschid portiera si se arunca pe scaun aproape fara sa ma priveasca. Ocolesc masina prin spate si in treacat zaresc un zambet timid, in oglinda retrovizoare. Inainte sa inchid portiera de pe partea mea, am mana pe schimbatorul de viteze si simt alta mana, calda, lipita usor de a mea, cu emotie.
- Mda, bine am venit! Dupa un asa drum... Iar am facut-o, fir-ar, nu am salutat-o... Palma mie!
- O sa ma duci aca...
- Mergem la munte. Stam un timp, eu iti fac debriefingul de data asta, apoi vedem.
- Bine... - si parca o vad inrosindu-se; ea, care intra in “belea” ca sa vada cum este, care trece prin cordoanele de politie ca prin branza si lasa in urma dorinte neimplinite, sa roseasca?
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu