Nepasare de portelan

“Vreau”. Sau, mai bine, “am chef”. Si “am chef” pentru ca pot si nu ma intereseaza restul - si resturile. Promisiuni de cald. Rece. Aparent rece. Distanta, aparare - nerecunoscuta - si incredere in sine, accentuata pentru a crea impresia de independenta emoionala de orice. Rock si “cat alcool ai bagat azi in tine?” soptit, la telefonul ei. Whiskey si Cola, tigari de foi, comoda si rasfatata. Moale numai de oboseala si dupa indelungi “presiuni emotionale”, nopti care nu exista si “da”-uri valabile aici si acum. Pare visatoare, cu privirea-i aruncata in gol, insa este numai departe, desprinsa. Marcheaza cu o atingere a degetului si inlantuie cu sarut inocent. Nedezlantuita. Niciodata, sau nu “prea devreme”. Atat de subversiv insinuandu-se in suflet si atat de usor de uitat, nu lasa urme in minte. “Despre mine” este subiect tabu, pana cand “tabu” isi schimba sensul. Nu de cand simte siguranta si existenta frecventei comune, ci cand stie ca poate, prima si singura data o tine la adapost.

Asa am inceput. Nu e bine. “Rewind”

Facem presiuni. Asupra celorlalti si asupra noastra insine. Ea, mai mult decat oricine cunoscut pana acum. Cumva, este neomenesc. Rezisti sau pleci. Sidefie, silfida, “EU” mai presus de orice. Apoi privirea candida si calda, despre care nu stii ca e calda sau aiurea. Nu stii daca este acolo, cu tine, departe, sau in lumea ei. Cu batai de aripi de porumbel si zbateri. Printre stele si apoi scrasnind pamantul simtit la ultima cadere.

Cutiuta cu amintiri este bine inchisa si mereu la indemana. Ea, cand in cutiuta, cand dandu-i tarcoale, cand fugind, insa mereu in preajma. Ai putea spune ca este cineva care nu exista, nu, ca mine, cineva care nu ar trebui sa existe si totusi este. Totul trebuie (?) sa fie cum doreste, si da, doreste, dar nu vezi. Nu poti, nu esti in stare decat daca “ai fost acolo”.

Ascultand melodii in looping pana ajung sa-si piarda sensul initial si asocierea neplacuta, luptand cu ea si ignorand pe altii insa mereu atenta si revoltata - asadar, suflet si durere... “Niciodata nu m-a vazut cineva plangand”. Ai putea sa vezi fragmente din viata-i numai ascultand si privind-o in ochi, senini de curgeri si tumult, singurii nori fiind cei reflectati de pasiunea pe care o simti chiar si numai fiind pieton pe langa ea.

Pare ca nu stie mult, si ca stie totul.

Seara, printre fum si vin dulce, ti se poate scurge in suflet. Daca nu ai si mintea activa si nu esti in garda, zbori. De la penultimul etaj. Si nu vei fi inca o stea cazuta, primul compresor va trece peste tine niveland asfaltul. Promisiunea este noua regula. Printre suvite castanii poti vedea inceput de lacrimi, proiectie, pentru ca stii si simti, nu pentru ca arata.

Pasiune, gol in gandire.

Spatiu.

“Da”...

SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu