Fuga pentru tate


Azi – sau ieri (ca desteptii de la Realitatea nu stiu ca daca dau aceleasi stiri toata ziua si toata noaptea pana ii trimite patronul de la Asesoft sa mai casapeasca niste pedelisti, azi e azi si o stire e valabila azi doar daca azi nu e trecut de ora zero) – undeva in Bucuresti mai multe persoane si personi au alergat cu spor la un maraton. Maratonului asta amatoresc ei ii spun competitie si la el au participat tot felul de aia care au achitat o taxa de inscriere intre un leu si patruzeci de lei.
De ce as da chiar si un leu ca sa alerg pe strada si nici sa castig ceva, la final? Iar in timp ce alerg – nu spun nu, face bine la ceva si alergatul asta – sa ma mai alerge si niste caini, ca premarele Oprescu, la fel ca alti premari, nu a facut mare lucru sa ne scape de ei de pe strazi. Fondurile stranse din taxele de participare vor fi folosite intr-o cadrul campaniei aleia cu funda roz, cica pentru reconstructie mamara, in cazul celor care au nevoie. De ce fundita roz si ce-o fi asa de special la cancerul mamar incat sa aiba un simbol al lui si numai al lui, stie mintea (concept, la ei nu exista) celor care au conceput campania si care storc bani de pe urma “milosilor” care, vai, contrinuie la ceva despre care nu au habar. Ca nu e bine sa ai asa ceva, Doamne fereste! Nu e bine sa ai nici cancer la colon, si nu am vazut vreun curent sau vreo campanie care sa aiba ca simbol o bobita neagra de cacat uscat care are pe ea desenata o fatza posaca. Nu e bine sa ai nici cancer de prostata si nu am vazut o campanie, sa-i zicem, “Prostamol ti-o desumfla, dar numai noi, cei de la canalul urinal liber ti-o reparam”. Da, nu e bine sa ai cancer. Dar nu e bine nici sa ai imitatii de neuroni acoperiti prin chirurgie plastica de cutii rasunatoare cu gauri ale caror margini sunt marite de silicon si botox.

Cum spuneam, oamenii aia au alergat si au mai si dat bani, pentru ca niste alea care au ramas fara tate pentru ca avusesera cancer mamar, sa aiba din nou tate. Pricep sa dai niste bani ca sa iti faci tatele mei mari, daca asta ii aduce “tatucului” cu bani o erectie pe zi – cand se intampla – si varful degetelor lui, si ele in erectie, se scurg zecile de milioane cu, care tu iti iei patrusprezece milioane de posete, pantofi, posete cu toc si pantofi cu buzunare in care tii doua chestii pe care le poti tine intr-o jumatate de buzunar si optsutecizecisicinci de mii de alte chestii care nu iti trebuie niciodata. Dar sa dai bani ca altele sa isi puna din nou tate imi pare stupid pana la metafizic.
Adica undeva acolo, intre cele sapte miliarde – minus tine, ala, desigur – sunt niste sute sau mii sau milioane pe care barbatii lor si fostii amanti si alti tipi in calduri nu le mai fut pentru ca undeva in procesul de parcurs de traseu se intrerupe ceva; vorbit, platit pentru sex – ca si daca ii platesti ei un “cico” in speranta ca poate apoi i-o pui tot platit pentru sex este (varianta proasta, la curve stii clar: platesti-futi, in cazurile alea poti sa platesti-iei la laba), te faci ca ii plac ochii ei si ca te intereseaza viata ei cu sora, fratele, sotul verisoare de-a cinspea, mama, tata, mortii ei, tot-tot, mergi la ea ca la tine nu se poate ca te asteapta nevasta cu facaletul sau la tine ca la ea “e mama acasa”, pupi, pupi mult, in timp ce pupi te gandesti la rezultatele meciului intre Cosmos Sapata (echipa asta chiar exista, eint it nais?) si Salahorul Vartejul din Mijloc – ca deh, tu ai “bagat” la pariuri – ca sa faci sa i se para ei preludiu, incepi sa o dezbraci, o dezbraci, cobori cu pupatul pe umeri, pe sani, daca vrei mai jo, ca asa I se para ei ca “oh, ii pasa de mine si vrea sa ma faca sa ma simt bine”, apoi revii in partea de sus, ti-o bagi, futi, termini, primesti un apel fals setat dinainte, spui ca trebuie sa pleci, pleci si gata. Dar in cazul alora fara tate, faci o parte din pasi si la un moment dar, cu erectia in creier si gandurile la banii de la pariuri, ti se pare ca lipseste ceva. Undeva in continuumul spatio-spatial s-a cascat o gaura si la dracu, nu e aia la care vrei sa ajungi. Aici trebuia sa fie ceva, iti zici, te uiti chioras (in minte) la ea si te intrebi daca cancerul se ia prin sex (da, cacofonia a fost intentionata); deja ai un motiv serios sa nu mai vrei, ti se pune pata, sari direct la plecare.
Asa ca cineva si-a zis ca alea care au ramas fara tate trebuie sa aiba din nou tate ca loverii sa le futa. Cum sa ajunga sa le futa daca nu au tate? la ce te uiti prima data cand vezi o femeie? Ce face o femeie sa fie “buna”? Tatele, buzele, curul – oh, daca apare cu cancer la fese, cum o sa-I spuna, cancer bucal? Open-mouthed smile . Daca nu are tate, nu e “buna”, deci iese din discutie. Asa, astia si-au zis ca reconstructia mamara (=alipirea de tate) e buna. Haide sa facem o campanie prentru asta. Nu, nu e buna! Alea nu mai au tate pentru ca natura nu mai vrea sa fie futute, le-a scos din circuitul reproductiv. Stie ea natura ce stie. nu are cancer cineva care are un mod de viata absolut si strict (sic) sanatos! Daca nu e sanatoasa, nu mai trebuie sa se reproduca, aduce pe lume copii bolnavi, care o sa duca numarul populatiei la tzaspe miliarde, nu, gata, ai fost proasta, nu ai avut o viata sanatoasa, NU face copii. Daca ajungi sa faci copii, nu e bine, nu au de la ce sa suga, siliconul nu e bun pentru copii, gata, asta a fost, nu pricepi? MORI! E un mesaj clar. Astialalti, nu si nu, trebuie sa le punem din nou tate. Ca daca au tate, are cine sa le futa. Daca le fute, le da bani, ele cumpara. C U M P A R A ! Asta e bine. Le ia iubi aifon. Ele se gandesc la viitor. Copii. Daca o sa aiba copii o sa trebuiasca o masina “de familie” ca plozii nu pot sa stea in portbagajul de la X5, iubi. Iubi cumpara masina “de familie”. Cumpara casa mai mare. Ca un copil are nevoie de 23 de camere ca sa se simta bine.
Deci niste aia au dat bani – si au mai si alergat – pentru ca unele carorra natura le-a zis gata, ho, sa aiba din nou tate. Televiziunile au “acoperit evenimentul”. Ca sa acoperi evenimentul e bine ca acesta sa aiba loc intr-un cort mare, de nunta. Altfel, e un eveniment descoperit. Mi se pare normal sa alergi dupa tate. Nu pentru tate, si mai ales pentru ca altele sa aiba tate.
Noapte macabra si vise oribile!
SHARE

Felix Cuceanu

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Adauga comentariu